0727.277.433

Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 228, Bl. 45, Sc. B, Et. 3, Ap. 42, Interfon 42 , sector 2, București, Romania

  • facebook
  • twitter
  • googlePlus
  • pinterest
  • generic-social-link
  • linkedin

©2017 by Bondarencu Georgeta-Cabinet individual de psihologie. Proudly created with Wix.com

Sunt o proaspătă mămică şi sunt anxioasă!

Cine n-ar fi aşa?

 

Nu sunt toate mămicile proaspete anxioase?

 

Ba da. Şi experţii şi mamele sunt de acord, fără rezerve, că toate proaspetele mămici trăiesc anxietatea; acesta este un lucru de necontestat şi necondiţionat. Se poate manifesta ca un simptom fizic (ex.: inima mea o ia la goană de fiecare dată când copilul plânge) sau ca un răspuns comportamental (ex.: Trebuie să verific de două ori să fiu sigură că cel mic respiră chiar dacă îi aud respiraţia prin interfon) şi are impact asupra modului de a gândi al persoanei (ex.: Sper ca bebeluşul meu să fie bine. Ştiu că nu ar fi trebuit să-l iau cu mine la magazin, acum probabil se va îmbolnăvi.) Toate acestea, precum şi multe alte manifestări, sunt răspunsuri normale la stressul provocat de maternitate.

 

Istoric, anxietatea este considerată a fi un aliat, este un semnal intern care ne poate proteja, motiva sau alerta dacă există un pericol. În acest mod, reacţiile anxioase sunt adaptative şi într-o mare măsură, primare şi instinctive. Când oamenii experimentează o situaţie periculoasă sau ameninţătoare, intervine răspunsul de tip luptă sau fugi. Acest răspuns de supravieţuire pompează adrenalină prin corpul nostru, dând naştere la o serie de schimbări fizice cum ar fi pulsul rapid, palpitaţii sau mărirea tensiunii arteriale. Scopul acestui răspuns este de a ne pregăti pentru acţiune. Mulţi dintre noi îşi pot aminti un moment din viaţa noastră când am răspuns în acest fel, la o ameninţare reală sau la o situaţie pe care noi am perceput-o ca fiind ameninţătoare.

 

Când vom privi mai atent în mintea neliniştită a unei proaspete mămici, vom găsi o serie de răspunsuri anxioase care se încadrează în 3 categorii.

 

Prima, este "Toate mămicile gândesc aşa", ex.:  Mă întreb dacă primeşte destul lapte. Acestea sunt anxietăţile care se potrivesc lejer în definiţia acceptată de toată lumea a "anxietăţii proaspetei mămici". 

 

În al doilea rând, se află "ceva este în neregulă cu mine" axiomă exprimată de regulă ca: Nu pot ieşi din casă până ce copilul nu are 6 luni. Am auzit ca înainte de a avea 6 luni, copii sunt susceptibili la germenii care pot da naştere la boli fatale. Am încercat să ies din casă dar simt că nu pot respira când ies afară din casă, inima îmi iese din piept şi încep să-mi curgă lacrimile. Şi chiar nu se merită să fac asta. Acestea sunt anxietăţile care interferează cu funcţionarea normală şi necesită o atenţie profesională.

 

Şi în al treilea rând, cel mai comun scenariu de altfel, "Este normal să simt aşa?" sunt acele anxietăţi care balansează între cele 2 extreme prezentate.

 

Majoritatea femeilor care caută ajutor profesional pentru simptome  ca anxietate sau depresie post-partum sunt cele care oscilează între cele două extremităţi: Este normal ceea ce gândesc sau o iau razna? Ele îşi dau seama că sunt mult mai anxioase decât au fost vreodată şi se întreabă cât de mult este prea multă anxietate. Ele se îngrijorează că sunt mult prea nervoase, hipervigilente sau obsesive, atât de mult în unele zile încât se tem că pot înnebuni. Atfel, dacă privim ca pe o scală, cu anxietate "normală" la un capăt şi anxietate foarte mare, disfuncţională la celălalt, preponderenţa femeilor postpartum care se luptă cu simptomele anxietăţii se află undeva între cele două extremităţi, lasând astfel loc unei mari incertitudini. 

 

Este de la sine înțeles că maternitatea și anxietatea merg mână în mână. Responsabilitatea extraordinară și caracterul imprevizibil al rolului de mămică se pot combina într-un mod exploziv, făcând multe femei să se simtă vulnerabile și nepregătite. Aproape toată lumea, inclusiv noua mămică și cei din jurul ei, cât şi furnizorii de servicii medicale, se așteaptă la un anumit grad de anxietate în acest domeniu. Dar aceasta este o parte esențială a problemei. Este adesea dificil să facă distincţia între anxietatea "normală" şi ceea ce poate fi un simptom al unei tulburări de anxietate sau o manifestare a depresiei postpartum.

 

Cele mai mulţi nu sunt surprinși sau teribil de îngrijoraţi, atunci când mama unui copil în vârstă de o săptămâna raportează că este îngrijorată de bunăstarea copilului ei, sau îngrijorată de faptul că nu mănâncă suficient, sau întrebându-se dacă va muri de la sindromul morţii subite a sugarului dacă ea nu se duce să-l verifice toată noaptea.

 

O altă parte a problemei este că furnizorii de asistenţă medicală de